CSAT: România va achiziționa avioane de ultimă generație F-35

CSAT: România va achiziționa avioane de ultimă generație F-35
Sursă foto: Wikipedia
Publicat: 11/04/2023, 13:51
Actualizat: 11/04/2023, 13:52

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) au aprobat, marţi, Concepţia de realizare a capabilităţii operaţionale de apărare aeriană cu avioane multirol de generaţia a V-a, respectiv achiziționarea de avioane de ultimă generație F-35, a informat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, în cadrul şedinţei CSAT a fost analizată dezvoltarea aviaţiei militare a României.

„Realizarea unor capabilităţi operaţionale de apărare aeriană robuste, credibile, interoperabile, flexibile şi eficiente, destinate atât îndeplinirii angajamentelor asumate ca urmare a calităţii de stat membru NATO şi UE, cât şi descurajării unei posibile agresiuni, reprezintă condiţia esenţială pentru îndeplinirea obiectivelor politicii de apărare a României. Spectrul capabilităţilor de apărare menţionate va include, printre altele, capabilităţi sporite de apărare aeriană şi anti-rachetă pentru protecţia forţelor proprii şi capabilităţi avansate şi diversificate de foc şi de lovire cu precizie la mare distanţă”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Procesul de modernizare a Forţelor Aeriene Militare va continua prin achiziţionarea de avioane de ultimă generaţie F-35, menţionează sursa citată.

„Aceste avioane, dotate cu o gamă largă de senzori avansaţi, capacitate de schimb de informaţii criptate în timp real atât cu platforme aeriene, cât şi cu sisteme de apărare cu baza la sol, capacitate de gestionare reală a imaginii operaţionale a câmpului de luptă, precum şi cu muniţii inteligente de înaltă precizie, permit realizarea şi menţinerea superiorităţii aeriene, condiţie obligatorie pentru asigurarea suveranităţii în spaţiul aerian naţional şi, la nevoie, pentru apărarea acestuia”, mai precizează Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, în cadrul şedinţei CSAT au fost analizate şi alte teme din domeniul securităţii naţionale.

CSAT: Menţinerea sprijinului pentru Ucraina, de importanţă critică; efort cuprinzător şi pentru Republica Moldova

De asemenea, potrivit Administrației Prezidențiale, agenda reuniunii s-a axat, în principal, pe situația de securitate din regiunea Mării Negre și pe implicațiile pentru România, pe fondul celor mai recente evoluții, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, al intervențiilor externe asupra procesului democratic din Republica Moldova, precum și în contextul perspectivelor de continuare a sprijinului NATO, al Uniunii Europene și al comunității internaționale pentru Ucraina.

România continuă să acționeze ferm, unitar și eficient, alături de aliații și partenerii săi, în promovarea securității și a stabilității în regiunea Mării Negre – o zonă de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică. Reperul fundamental de acțiune rămâne cel al asigurării securității naționale, iar sprijinirea Ucrainei și a Republicii Moldova contribuie direct la consolidarea securității României.

În perspectiva Summitului NATO de la Vilnius, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării s-au asigurat că procesele de implementare a măsurilor cu caracter istoric, adoptate anul trecut la Madrid, privind consolidarea pe termen lung a posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic și la Marea Neagră, aflate în derulare, vor fi pe deplin definitivate.

În același timp, menținerea unui sprijin consistent și multidimensional pentru Ucraina, în cadrul NATO și al Uniunii Europene, este de importanță critică pentru asigurarea succesului eforturilor de apărare ale acestui stat, atât în prezent, cât și pe termen lung.

Membrii Consiliului au stabilit, totodată, că efortul țării noastre trebuie să continue să fie unul cuprinzător, care să asigure sprijinul necesar și pentru ceilalți parteneri vulnerabili din regiune. Este vorba, în primul rând, despre Republica Moldova, care, după Ucraina, este cea mai expusă agresiunilor și presiunilor ruse.

De la declanșarea războiului de la granițele noastre, Republica Moldova este supusă unor presiuni pe multiple planuri, cu scopul de a diminua susținerea exprimată de cetățenii săi pentru un curs pro-european ferm, pentru reforme, pentru democrație și prosperitate.

În plus, Republica Moldova este ținta unor acțiuni hibride de destabilizare, de o intensitate și o complexitate fără precedent. Membrii Consiliului au accentuat, în reuniunea de astăzi, modul profesionist, democratic și responsabil în care aceste acțiuni au fost gestionate de autoritățile de la Chișinău.

În acest context, au fost analizate modalitățile optime de continuare a unei susțineri hotărâte de către România a eforturilor Republicii Moldova de consolidare a rezilienței sale. Membrii Consiliului au pus accent pe nevoia de adaptare la evoluțiile regionale și de întărire pe mai departe a demersurilor de sprijin în plan european și internațional, în beneficiul Republicii Moldova.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu